Studiu de caz: cum am crescut vanzarile unui produs, de la 50.085 de lei la 89.410 lei pe luna, in 2 luni

In luna noiembrie a acestui an am preluat un client care vinde un supliment alimentar. Are un singur produs si avea vanzari de aproximativ 50.000 de lei pe luna, cu o profitabilitate care era in scadere de la luna la luna.

Am setat un obiectiv intermediar de a ajunge la 100.000 de lei pe luna, in maxim 3 luni, si apoi la 150.000 de lei pe luna.
 
De asemenea, trebuie sa crestem ROAS-ul de la 1.6 la minim 3 pentru a fi profitabil.

Stiam ca puteam face asta pentru ca avem un proces care ne-a ajutat sa generam vanzari de 430.000 de lei lunar pentru un alt supliment. Voi numi in continuare acest proces ATUM Scale.


Pasul 1: Fundatia scalarii


De fiecare data cand incep sa promovez un produs, primul lucru este sa construiesc o fundatie pe care sa crestem.

Incep cu o fisa de produs, dupa modelul CAB (caracteristici – avantaje – beneficii). Apoi creez un profil de client pentru fiecare beneficiu in parte. Apoi cel putin o oferta unica pentru fiecare profil de client.

Dupa ce am aceste informatii, creez reclame pentru fiecare profil in parte. De obicei, 50 de reclame in total. Testem fiecare reclama cu un buget mic, intre 15 si 25 de lei, in functie de costul pe 1000 de afisari din cont.

Scopul testelor este sa aflam care sunt clientii care cumpara produsul si care sunt beneficiile relevante pentru ei.

La fel am facut si in cazul acestui produs. Am pornit de la analiza reclamelor care au performat bine in trecut. Apoi am facut research si am identificat alte beneficii care ar putea fi importante pentru clienti. Apoi am creat reclamele si am testat toate aceste unghiuri.
 


Pasul 2: Scalarea
 
 
Dupa primele teste am avut toate informatiile de care aveam nevoie pentru a putea creste vanzarile si profitabilitatea.

Stiam care sunt clientii care cumpara si care sunt beneficiile pentru care sunt dispusi sa plateasca prețul produsului.

Apoi am intrat in etapa de scalare. In aceasta etapa structura campaniilor arata astfel:

Facebook / Instagram

-> avem o campanie principala, cu cele mai bune reclame din teste si buget intre 30 si 100 de lei pe fiecare reclama. Incepem de la 50 de lei si apoi ajustam in functie de performanta reclamei.

-> testam in fiecare luna cel putin 50 de reclame noi pentru fiecare produs. Astfel ne asiguram ca avem reclamele necesare pentru a putea creste bugetul cand e cazul si le putem inlocui pe cele care incep sa performeze mai slab.

Tik Tok Ads

-> avem cel putin o campanie, cu cel putin 6 reclame create cu mesajele care au avut rezultate bune in teste.

Google Ads –

> avem cel putin o campanie Performance Max, cu mai multe anunturi pentru fiecare profil de client in parte.

In aceasta etapa, lucrurile sunt mult mai predictibile si profitabilitatea creste considerabil.

Numarul mare de reclame performante, si bugetul mic alocat pe fiecare reclama, ne permit sa avem ROAS bun in campania principala. De asemenea, aceasta structura este mai stabila pe termen lung. Avem reclame care au rezultate bune cateva luni. Apoi, cand nu mai au rezultate bune, avem optiuni sa le inlocuim.

Pentru acest produs am creat si testat pana acum 165 de reclame. Cresterea a fost previzibila si constanta pentru ca a avut la baza un proces bun si testat si un volum suficient de munca.

In ultimele 5 zile vanzarile au fost in medie de 4576 de lei pe zi.

Sunt sigur ca cel tarziu in februarie, vom reusi sa depasim si pragul de 150.000 de lei / luna vanzari. Vom reusi pentru ca vom aplica consecvent acelasi proces care functioneaza.

Functioneaza ATUM Scale pentru toata lumea? Nu.

Dar daca ai un produs si o oferta validata si rabdare minim 2-3 luni, cu siguranta rezultatele apar.

Daca vrei sa stii cum poti aplica acest proces pentru afacerea ta, te invit sa completezi formularul din comentarii si iti ofer un audit gratuit.

Solicită un audit gratuit de marketing

Dacă nu aveți website, puteți să lăsați câmpul gol.